Festivaluri şi evenimente importante desfăşurate în luna ianuarie în Mexic

Ianuarie este una dintre cele mai populare luni pentru a vizita Mexicul. Acesta este sezonul de vârf, deoarece oamenii care locuiesc în ţări cu un climat mai rece caută să îşi petreacă sărbătorile sau concediile undeva unde este vreme caldă, iar în Mexic soarele străluceşte cu putere în această lună de iarnă. Cu toate acestea, călătorii care caută căldură ar trebui să ţină cont de faptul că vremea din Mexic nu este cea mai favorabilă în această perioadă, fiind una dintre lunile cele mai răcoroase ale anului. Dincolo de acest aspect, există o mulţime de evenimente culturale care au loc în luna ianuarie şi care merită să fie frecventate de către potenţialii turişti.

1 ianuarie este o sărbătoare naţională şi, în general, tinde să fie o zi liniştită în Mexic. Cele mai multe magazine şi întreprinderi sunt închise pe măsură ce oamenii se recuperează după Revelion. Muzeele, siturile arheologice şi cele mai multe atracţii turistice sunt deschise, respectându-se programul lor obişnuit, aşa că nu va fie greu pentru turişti să găsească bilete.

6 ianuarie este o mare sărbătoare în calendarul bisericii creştine, când se comemorează cei trei regi (cunoscuţi şi sub numele de Magi), care l-au vizitat pe Isus, ducându-i daruri. În mod tradiţional, aceasta este ziua în care copiii mexicani primesc cadouri, care sunt aduse de cei trei regi în loc să fie livrate de Moş Crăciun. În această zi se obişnuieşte ca prietenii, membrii familiei sau colegii să se adune şi să mănânce Rosca de Reyes, o pâine dulce, care reprezintă coroana regelui Irod cu figurine ale bebeluşului Isus ascunse în interior.

Mérida, capitala statului Yucatan, este un oraş cu o scenă culturală plină de viaţă pe tot parcursul anului, dar, în ​​timpul festivalului anual de artă, oraşul este plin de evenimente, concerte, prezentări teatrale, degustări de mâncare şi exponate de artă. Acest festival anual coincide cu aniversarea fondării oraşului, la 6 ianuarie 1542, pe rămăşiţele vechiului oraş mayaş, T’Ho.

León, capitala statului Guanajuato, găzduieşte târgul de stat anual din luna ianuarie. Concerte şi spectacole, expoziţii şi plimbări, toate acestea fac parte din distracţie, deoarece León sărbătoreşte aniversarea înfiinţării sale în data de 20 ianuarie 1576. Aniversarea este sărbătorită cu o paradă majoră de-a lungul bulevardului Hidalgo, fiind incluse concerte cu nume mari din industria muzicală mexicană, precum Alejandra Guzman, Ana Gabriel şi Jesse & Joy.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.